Prima iubire

Prima iubire e unica si nu o uitam niciodata. Probabil ca simtim fluturasii aceia ai iubirii de fiecare data cand iubim sau cand vedem persoana iubita insa nimic nu se compara cu fiorii primei dragoste. Imi amintesc sau nu-mi amintesc, prima mea iubire... e imposibil sa spui asa ceva, desi sincer amintirea mea e cam difuza. Eu nici nu stiam sa iubesc pe atunci insa mi se cereau dovezi de afectiune, pe care desigur ca niciodata nu am fost in stare sa le ofer, decat acum, la o varsta mult prea trecuta de copilarie.

Eu eram o baietoasa cand eram mica, imi amintesc ca primul biletel de dagoste primit de un coleg in clasa a sasea a fost rupt in fata lui iar apoi l-am impins pe saracul, dezgustata de declaratiile si de dovezile sale de afectiune cat si de incercarea de a ma seduce. Eh! Eram noi cam mici, desigur, atunci era dragostea aceea puerila, fara prea multe gesturi, doar cu cuvinte. N-am avut prieten pana la liceu. Nici prin cap nu mi-a trecut sa ma pup cu cineva. Iar la liceu, nu stiu, parca a venit asa.

Imi amintesc si de gradinita. Ii bateam pe toti baietii numai ca sa le arat ca nu sunt delicata ci vreau sa fiu tratata in mod egal cu ei, deci in niciun caz sa nu se indragosteasca.

Prim iubrie insa a venit fulgerator, a curs prin mine si tin minte ca la acel moment dat a lasat si un gust amar. Se intampla cum am zis in liceu, a durat 6 luni, superbe de altfel, dar cand s-a rupt, nici nu mai stiu ce anume a produs ruptura. Pur si simplu s-a rupt, fara posibilitatea de ragz, de discutii, a zburat in van. Cred totusi ca fost orgoliul acela adolescentin si un pic de gelozie nefondata. La 17 ani nu ai minte prea multa.

Prima iubire la unii dureaza toata viata. Unii se cunosc in liceu si se iubesc pana termina si o facultate impreuna sau separat, se casatoresc si fac copii. Oare e bine sa tinem asa de relatie? Oare chiar este adevarat conceptul de „evoluam impreuna”? eu una n-as crede. Viata este vasta, trebuie sa experimentezi, trebuie sa cunosti, sa te desccoperi. Eu cel putin asa cred...